Romania si eu

Exista putina lume care sa stia despre blogul asta al meu, si majoritatea dintre ei sunt spanioli (normal, avand in vedere ca si eu sunt spaniol, si scriu in limba spaniola). Vreau sa zic, lumea nu imi spune in fiecare zi “hai sa scrii despre asta“, iar cand mi se intampla asa ceva, incerc sa nu dezamagesc faniilor mei. Deci, fiindca duminica trecuta cineva m-a intrebat de ce nu scriu si in romana, neavand nici un motiv sa nu o fac, iata primul meu post in romana. Scuze pentru greseliile ortografice si gramaticale.

Se spune ca fiecare limba este o forma de a privi lumea. Am constatat-o. In romana sunt mai putin cinic, ceea ce, poate, este ceva pozitiv. Sa vedem. Oricum, cred ca am avut destul de metablogismul in bietul post asta, asa ca incepem cu actiunea (banuiesc ca o sa fie mai interesant pentru noi toti).

Poate multi va intrebati “ce cauta baiatu’ ala in Romania?“. Sa nu va mai intrebati, ca nu e sanatos sa stati asa pe ganduri; mai bine cititi in continuare.

M-am nascut in Vigo, un oras in nordvestul Spaniei (la vreo 30 km din granita cu Portugalia). Vigo este un oras cunoscut in lumea datorita echipei sale de fotbal, gloriosul Celta de Vigo. Nu numai m-am nascut acolo, in ultimul colt al Europei, ci am si crescut si studiat la Universitate Vigo. Pana in 2005 am trait mereu in dragul oras al meu aproape fara intrerupere. Drept consecinta, pana in anul 2005 nu aveam nicio legatura cu Romania. Doar niste idei preconcepute.

[De exemplu, retin ceva spus o data de catre profesoara mea de latin in COU - un fel de clasa a XII-a in Spania -, anume, ca limba romana este extraordinar de asemenatoare cu limba latina, macar in scris. Ideea ciudata. De exemplu, noi traduceam atunci in spaniola "De bello gallico" si "Ab urbe condita". Traduceri in romana nu au nicio legatura cu titlul in latina: "Despre razboiul Galiei" sau "Din infiintarea orasului". Oricum, limba romana este atat de frumoasa cat imaginasem ziua aia la liceul meu din Vigo].

Continuam povestea.

Suntem in anul 2005. Am absolvit facultatea si intentia mea este sa devin bugetar: sa lucrez pentru statul spaniol, la fel ca si parintii mei. In Spania, sa devii bugetar este foarte greu: Salariu nu este mare, dar este totusi un salariu la nivel spaniol; iar conditiile de munca (program usor, siguranta ca nu vei fi dat afara …) sunt foarte atragatoare pentru spaniolii, popor in general conservator si putin ambitios. Ca sa castigi o pozitia ca bugetar, chiar ca menajer sau sofer, trebuie sa dai mai multe teste (scrise, orale, practice); de obicei numar de candidati este de 20 sau 30 de ori mai mare decat pozitiile oferite.

Eu candidezi pentru o pozitia de manager. Se ofera 190 de slujbe si suntem aproape 5.000. Studiez 9 ore pe zi timp de patru luni. Nu este nimic: majoritatea dintre contracanditati au pregatit examene cel putin un an de zile.

Dau primul exam: Test grila cu 99 de intrebari. Rezultat: Sunt in pozitia a 6-lea din toata Spania.

Deja fac planuri pentru viitor: va trebui sa ma mut in Madrid. Trebuie sa caut un apartament…

Examenul doi este o proba scrisa in care trebuie sa aleg o tema dintre doua propuse. Exista un numar de 80 de teme posibile, in 6 blocuri diferite (Organizarea statului spaniol, drept administrativ, Uniunea Europeana, finante statului, resurse umane si politice publice). Temele propuse nu pot sa fiu alese din acelasi bloc. Asadar, fac socoteliile mele: Daca studiez 60 de teme, si uit cele 20 care mi se par mai grei, am o sansa de 95% de a sti macar una dintre cele doua variante. Asa o fac.

Este o sambata din luna septembrie, dimineata, la Madrid. La sala o gramada de oameni foarte nervosi, majoritatea dintre ei mai in varsta decat mine. Se citesc dele doua variante propuse: Nici una nu am studiat-o. Nu am ce sa fac: plec din sala.

Aceea sambata din luna septembrie 2005 este punctul de cotitura in viata mea: aveam o sansa de 95% de a promova, a deveni bugetar si a trai la Madrid. Probabil niciodata (niciodata!) nu as fi venit in Romania, nici pentru turism.

Plec acasa, foarte dezamagit. In autobuzul care me duce la Vigo (o calatorie de sapte ore) decid ca trebuie sa plec in strainatate, undeva, departe.

A doua zi e duminica. Tatal meu imi arata ziarul: Camera de Comert din Vigo ofera patru burse de comert international, in strainatate. Destinatii: Birouri Comerciale ale Spaniei in Chicago, Toronto, Sydney si Bucuresti. Atunci m-am dat seama ca destinul meu era deja scris, ca nu aveam cum sa scap de el; m-am dat seama ca voi lua bursa la Bucuresti si ca voi veni in Romania.

Asa a fost sa fie.

Azi, dupa doi ani si jumatate, sunt incantat si uimit de ciudatul destin care mi a impins pana in Bucuresti si la Craiova, unde am scris si primul meu post in limba romana.

PS: In spaniola: FELICIDADES RUBEN!!!!!!!!!!!!!